Poezii de dragoste
Eusebiu Camilar
Luntrea aurie
Dar noptile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer pâna-n pamânt?
Padurile par alge înalte-n clatinari...
Noi ne plimbam alaturi pe fundul unei mari.
Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...
De-aseara se zareste, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastra, sus...
Asa ne urmareste de-aseara, pe-amândoi:
Sta drep deasupra noastra când ne oprim si noi!
O, poate ca din luntrea ce ne tinteste-asa
Într-un târziu, o scara de raze s-o lasa,
Si daca tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinti si noi.
Francesco Petrarca
Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale
Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale;
Si-s ca zapada-n soare; ca ceara-n foc; si sunt
Ca norul care fuge pe cer batut de vânt...
Si în zadar, Madona, cer sprijin milei tale.
Din ochii-ti lovitura porni ucigatoare,
Ca nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Si numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în asta nefericita stare.
Obrazul tau mi-i soare; gândirile-s sageata;
Dorinta - foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Sa-mi ia vederea, sa ma aprinda si strapunga.
Iar îngerescul cântec si dulcile-ti cuvinte
Cu gingasul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fara mila ce viata mi-o alunga.
Alexandru Alexianu
Draga
Te-am privit, Draga, iubita mea...
Erai un paun frumos,
Zarzarii înfloriti se scuturau în jurul tau
Si eu nu mai ma saturam privindu-te.
Apoi te-ai schimbat în apa fermecata,
O vâltoare în care ma înecam si muream încet.
Dragostea ta ciudata ca niste ramuri de salcie
Ma tragea zabauca tot mai la fund.
M-au desteptat pasarile cerului.
Eram întins în iarba ca un Gulliver.
Muschiul padurii ma îmbratisase ca o sora,
Caprioarele codrului pasteau în jurul meu...
Boris Pasternak
Grea cruce sa iubesti pe unii...
Grea cruce sa iubesti pe unii.
Dar tu - ce simpla! De-nteleg
Secretul frumusetii tale,
Enigma vietii o dezleg.
S-aude, primavara, fosnet
De adevaruri, cum razbat.
Ca aerul îti e-ntelesul,
Ca el de dezinteresat.
Freamatul viselor s-aude
Atunci - si parca le si vezi.
În rândul marilor temeiuri,
Tu, precum aerul, te-asezi.
Usor e: te trezesti, din suflet
Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi,
Curat s-o duci de-aici-naite,
Sa nu te mai mânjesti de-a pururi.
Camil Baltazar
Tristan si Isolda
Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, întâia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.
Alba ardeai în calma noastra-adorare,
Din care mâinile-mi un nimb ti-au fost încins,
Iar toamna când pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta învâlvorare.
Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De înaltare si de puritate.
Celei asteptate
Tu ce ma faci sa cânt si sa visez acuma,
Eu vad ca esti departe, si poate n'ai sa vii...
Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii;
Dar simt ca esti frumoasa, ca ochi albastri ai,
Ca porti ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care esti departe - si poate n'ai sa vii...
... Si cine stie? Poate e visul meu de vina,
Caci el îti dete viata, si doar în el traesti,
Tu, care azi nu esti -
Si poate nici odata aevea n'ai sa fii...
Dar eu visez - si visul aripile-si întinde,
Dar eu visez - si visul din nou mai mult s'aprinde,
- Chiar daca vei ramâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu esti astazi, si poate n'ai sa fii
Ori esti, - dar prea departe, si pururi n'ai sa vii.
Mihu Dragomir
Tu
Numai cât te gândesc,
si sângele danseaza în jurul inimii,
numai cât te aud,
si sângele se resfira ca o harfa.
Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
si numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
si dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
si-aud în lacul nelinistit al inimii
un fosnet : se desprimavareaza.
Geo Bogza
Nu credeam sa-nvat ...
Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa,
Fara bratele tale, bratul oricui e pentru mine lat de spânzuratoare.
Traiesc numai ca sa masor, în fiece clipa, neîndurarea mortii.
Fara ochii tai, ochii mei nu vad decît întuneric,
Nimic nu mai are glas, stinsa e orice lumina.
Ce grea e moartea într-un univers care el însusi moare.
Fara numele tau, numele meu numeste neantul,
Vânat urca din adânc valul marii, urlându-si disperarea.
Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa.
Nicolae Iorga
Ci de-am fi singuri ...
Ci, de-am fi singuri amândoi
Si nime sa ne asculte,
Uitându-ma în ochii tai,
Ti-as spune asa de multe...
Ar trece vremea si n'am sti
Ce e aceia vreme
Si n'ar fi nimene din vis
În lume sa ne cheme.
Am fi departe tare dusi,
Straini de lumea'ntreaga:
Pe vesnicie ti-as fi drag,
Tu vesnic mi-ai fi draga;
Cu sarutari am sterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Si cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu sa-l curme?
Ti-as spune vorbe dulci încet:
Ca sa le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tau de mine.
Si-atuncea de ne-om saruta,
A cui sa fie vina?
Nici tu, ca nu ma auziai,
Nici eu n'oiu fi pricina.
Nina Cassian
Dezghet
Daca m-ai chema, ar zvacni
O mie de pasari in colivii ;
O mie de usi s-ar da-n laturi
Si s-ar umple vazduhul de pasari
Si - ca legatura de chei a pamantului -
Ar zangani apele sub mainile vantului
Si s-ar vesti dezghetul pretutindeni !
Izvoarele-ar capata calcaie si pinteni
Si-ar incepe sa calareasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale ;
Sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge in hau -
Tu, dezghetul meu, soarele meu !
Alexandru Andritoiu
De dragoste
O, mai cu seama seara te iubesc,
cand lucrurile par nedeslusite,
cand portile se-nchid c-un ritm firesc
si iederea incepe sa palpite,
cand arborii-s mai taini si mai mari
si cand se-adu fantanele mai bine,
imbucura-ma ! Fie sa apari,
chiar de vei trece-n ora fara mine.
Arata-mi-te iarasi respirand
ca apele de luna imbiate.
Un strop de mari in ochi mi s-a rasfrant,
caci mari si lacrimi sunt, la fel, sarate.
Adu-ti aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ti l-am strecurat, subtil,
pe un patrat lunatic de hartie.
E seara dulce ca un elixir
si arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hladima de emir,
mai straluceste, vrand sa ne impace.
O, mai cu seama seara te iubesc,
femeie, ce-ai ramas, in ani, departe.
Citesc si ma citesti, si te citesc,
si-mi stai ca semnul de matase-n carte.
Edith Södergran
Dragoste
Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lasat-o pe-o stînca, pe tarm,
si-am venit la tine goala ca o femeie.
Si ca o femeie m-am asezat la masa ta,
am baut vin cu tine si-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai gasit frumoasa, mi-ai spus ca m-asemuiam
unei fiinte vazute în vis,
am uitat totul, am uitat copilaria, caminul,
nu-ti stiam decît mîngîierile ce ma tineau prizoniera.
Si tu ai luat surîzînd o oglinda si m-ai rugat:
priveste-te-n ea!
Am vazut ca umerii mei erau facuti din pulbere
si cadeau în pulbere,
am vazut ca frumusetea mi-era bolnava si nu voia
decît sa dispara,
O, strînge-ma tare în brate, atît de tare încît sa
nu-mi mai trebuie nimic altceva.
Corneliu Serban
Amândoi
Minunea noastra simpla e ca iubim mereu
cu tainica uimire traita-ntâia oara;
ca ne aflam alaturi la bine si la greu,
senini când zarea poate si pentru noi sa moara.
Minunea nostra simpla e darul de a sti
ce-i dor, si ce-i tristete, si ce-i singuratate -
Minunea noastra simpla e c-am ramas copii
si ca la fel ramânem cât inima ne bate.
A S Puskin
Eu te-am iubit...
Eu te-am iubit si poate ca iubirea
În suflet înca nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu îti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii cîndva iubita
Asa adînc, asa gingas cum te-am iubit.
Veronica Porumbacu
Vor trece ani
Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
imi e causul palmei tale.
Vor trece ani. Si-nnoitoare,
cu-aceeasi dragoste de fata,
voi bea din palma ta, de care
n-am sa ma satur niciodata.
Pe-acelasi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la fata.
Si-ntaia brazda-am sa-ti sarut
pe-obrazul insemnat de viata !
Dar daca, in aceeasi zi,
mi-ai da sa beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-as opri
tot la causul palmei tale.